Mile

Imi amintesc atat de bine totul, de parca s-a intamplat ieri. Era pe la inceputul lui Noiembrie 1994, eram in primul semestru al anului intai la facultatea de jurnalistica a Universitatii Banatului, cand impreuna cu Mile am pasit pentru prima data in redactia unui cotidian. Eram amandoi mandri nevoie mare, era ziua cand deveneam oficial reporteri-colaboratori ai ziarului “Timisoara”, primul cotidian liber aparut in Romania post-comunista. “Timisoara” insemna opinie, libertate, neo-comunism, actiune si curaj, reprezenta spiritul Timisoarei in adevaratul sens al cuvantului. Aici am invatat gazetarie pe paine, mai mult decat puteam invata pe bancile scolii. Aveam imboldul si exemplul viu al scriiturii unor ziaristi iubiti si respectati , precum Lucian Vasile Szabo, Marius Ghilezan, Sorin Bogdan, George Lana, al regretatul Mihai “Misu” Popovici, al Liei Lucia Epure.

Eu fusesem repartizat pe stiri sociale “nasit” de Nelu Lera, iar Mile fusese “uns” pe ancheta-eveniment sub indrumarea lui Mihai Claudiu Cristea. Imi amintesc cand ne-a fost publicat primul articol, imi amintesc cat de “falos” era Mile cand primise legitimatia de presa pe care scria mare “Cotidianul Timisoara – Libera Trecere”. Era primul sau pas catre o cariera de exceptie, de reporter de eveniment, o meserie pe care o luase in serios si o iubea cu pasiune. Imi amintesc de serile in redactie cand Mile venea tarziu de pe teren alaturi de Cornel Racz, fotoreporterul de aur al ziarului Timisoara, si cand trebuia sa “clampaneasca” contra timp cinci stiri de senzatie, caci se inchidea editia si tipografia trebuia sa traga primul “spalt” pentru ziarul de a doua zi.

Anii au trecut iar drumurile noastre s-au despartit; Mile s-a indreptat catre televiziune, a inceput cu TVT’89 , apoi a plecat la TV Europa Nova. Eu am preferat o alta gazeta locala, Realitatea Banateana. Am fost mult timp concurenti, mergeam impreuna la Politie, Pompieri, Spitale, cautam sa relatam cele mai bune stiri, cele mai senzationale evenimente. Mile avea darul de a gasi cea mai tare stire pe care aproape tot timpul o si o relata primul.

A urmat apoi conflictul din Serbia cand Mile a stat trei luni la Belgrad si a infruntat bombardamentele NATO, imi amintesc cand transmitea prin telefon seara de seara pentru Antena 1, televiziunea pe care a iubit-o atat de mult. Imi amintesc cand ne spunea ce mandri erau cei din Belgrad, cand primul avion din seria F-117 Stealth fusese doborat de anti-aeriana sarba. A fost acolo, l-a vazut si filmat, apoi a dansat alaturi de fratii lui sarbi pe fuselajul avionului, in preajma aeroportului militar de la Batainita.

Mile a fost un erou fara epoleti si galoane, si-a riscat viata nu o data, ci de zeci de ori, dar a iesit cu “fruncea” sus din cinci razboie; si-a aparat cu propriul trup si vesta antiglont confratii ziaristi mai putini experimentati cu cronica de front. Mile a fost un exemplu de invidiat pentru mine si majoritatea colegilor mei de presa, era acel reporter unic, neinfricat, pentru care pasiunea de a fi in mijlocul evenimentelor era ceva de fantastic, spectaculos, era ceva dincolo de viata si moarte.

Observ ca folosec timpul trecut si ma doare. Ma doare pentru ca acest om si prieten drag nu mai este printre noi. Ma doare faptul ca nu am reusit sa il ajut, nu am putut sa fac nimic. Mile avea dreptul la viata, avea dreptul de a fi cu noi, cu prietenii sai pe care i-a iubit si respectat.

Adio Mile. Vei ramane vesnic in sufletele noastre.

Cu drag,

Romy

Din culisele consumatorul român de media

Din culisele consumatorul român de media

Revoluţia din 1989 a fost primul eveniment al românilor ce a beneficiat de o mediatizare masivă şi în direct. După acel moment, comunicarea a descoperit noi orizonturi: mass-media s-a dezvoltat în toate elementele ei, s-a maturizat – încetul cu încetul şi a dirijat întreaga dezvoltare a societăţii.

Oamenii de presă cu melancolie îşi amintesc stângăcia şi candida siguranţă cu care “lansau” ştirile fără să le controleze, fără să le “dezbrace” de subiectivism, într-un extaz ce nu va mai fi, probabil, atins multă vreme de acum înainte.

Cel mai dezvoltat mediu de informare în România “trezită” la democraţie, a fost, fără îndoială, televiziunea. Neobişnuiţi cu programe de durate extinse, cu transmisiuni de pe posturi internaţionale, cu documentare care nu aveau nimic de a face cu propaganda, românii devin, curând, sclavii imaginii. Dimensiunea, unghiul şi tonul transmisiunilor de pe postul de televiziune este total schimbat. Apar noi seriale, noi emisiuni, noi oameni, şi, încetul cu încetul, pauzele publicitare.

Se pare că primul produs al “şcolii de publicitate” autohtone a fost reclama la calculatoarele “Felix”, care, deşi idioată şi absolut fără sens şi înţeles, ne-a dat speranţe. În câţiva ani am căpătat emisiuni specializate pe comunicare, am căpătat transmisiuni promoţionale, “sponsori” şi creatori de reclame. Sunt sigur că vă mai amintiţi un jargon ce a făcut furori: “Pepsi - Perfect pentru Familia Mea”, aşa cum la fel de bine digeram un alt spot ce intercala nu mai puţin celebrul serial Dallas “Titan Ice – Perfect pentru Familia Mea”

Deşi Europa Centrală şi de Est este o regiune relativ omogenă, fiecare ţară este unică în ceea ce priveşte modul de abordare a schimbărilor. Cu toate acestea, populaţia din această zonă poate fi împărţită, în funcţie de atitudine, în trei categorii: optimiştii, întreprinzătorii şi inadaptaţii

Românii fac parte din categoria optimiştilor, oamenii care cred că “soarele va străluci mereu”. Ei manifestă nevoia puternică de a fi fericiţi şi de a se bucura de viaţă. Optimiştii participă la cât mai multe petreceri şi îşi acordă prietenilor o mare parte a timpului lor liber. Optimiştii sunt înclinaţi să-şi speculeze la maximum potenţialul şi să iasă în evidenţă prin exprimarea individualităţii şi prin obţinerea succesului. Această categorie de oameni nu se teme de schimbare, dar nu este orientat spre acţiune precum întreprinzătorii. Ei manifestă o dorinţă puternică de a crede şi vor privi întodeauna partea bună a lucrurilor. Liderii de opinie tind să provină din această categorie, în care există o nevoie puternică de a ieşi în evidenţă. Cele mai mari procentaje de optimişti aparţin Poloniei, României, Germaniei şi Estoniei.

Întreprinzătorii sunt oamenii care “au ieşit din amorţire”. Acest grup este caracterizat de speranţă, de acceptarea schimbărilor, de încredere în viitor, de acţiune, de deschidere spre lume şi de o structură emoţională robustă. Sunt pragmatici şi chibzuiţi în adoptarea noilor produse -ei au nevoie să asocieze beneficii tangibile unei mărci sau articol. Cele mai mari procentaje de întreprinzători aparţin populaţiilor Cehiei, Slovaciei şi Ungariei.

Inadaptaţii sunt oamenii care se simt “înzăpeziţi”. Numai 14% dintre aceştia sunt mulţumiţi cu modul lor de viaţă, în general. Cei mai mulţi cred că viaţa, viitorul lor, merg înspre mai rău. Supravieţuirea de la o zi la alta este prblema fundamentală a indivizilor din această categorie. Cea mai mare parte dintre ei se bazează pe răsplătirea unor favoruri din trecut, le lipseşte stabilitatea financiară şi au puţină încredere sau deloc în capacitatea guvernului de a scoate ţara din criză. Majoritatea inadaptaţilor sunt din Rusia şi Ucraina.

Romulus Stoian

Reclama şi lumea modernă

Reclama şi lumea modernă

Reclama este apanajul lumii moderne industrializate. Şi esenţa sa – produsul, care pentru a putea fi vândut trebuie să aibă o denumire, un ambalaj, preţ şi un sistem de ditribuţie. Într-o economie naţională de succes promovarea vânzărilor depinde involuntar de reclamă. Astfel, ritmul populaţiei e menţinut constant, oamenii au locuri de muncă şi implicit putere de cumpărare, iar banii circulă liber. Când acest circuit se opreşte, apare recesiunea. În mod similar, ţările prospere sunt cele în care activitatea în domeniul reclamei îşi atinge scopul. Adică, veniturile sunt orientate către consumul produselor ce beneficiază de awareness şi unde se poate spune că sistemul permite externalizarea costurilor.

Recesiunea economică mondială din ultimii ani s-a făcut simţită şi în lumea publicităţii. Companiile multinaţionale, care până de curând îşi puteau permite sume generoase alocate publicităţii, au strâns cureaua, reducându-şi drastic bugetele. Fenomen resimţit de majoritatea agenţiilor de publicitate, care au fost nevoite la rândul lor să-şi reorganizeze departamentele şi, după caz, să-şi închidă birourile din anumite ţări.

Tramvaiul tras de cai, faima publicităţii britanice

În trecut, un proprietar de magazin sau prăvalie era de ajuns să atragă atenţia trecătorilor prezentându-şi produsele şi strigând în gura mare. În forma sa actuală, reclama a apărut mult mai târziu.

Primele forme de publicitate europeană sunt: firma hanului, stâlpul vopsit în dungi albe şi roşii de la prăvălia bărbierului, borcanul cu lichid colorat de la spiţerie sau roata de la atelierul rotarului. Simboluri care au supravieţuit, în unele cazuri, până în prezent.

Nevoia de reclamă a apărut odată cu expansiunea populaţiei şi dezvoltarea oraşelor, cu magazinele lor universale, cu producţia de masă în fabrici, cu şosele şi căi ferate pentru transportul mărfurilor şi cu ziarele populare în care se putea face reclamă.

Cantităţile mari de bunuri erau promovate prin reclame acelor persoane aflate la depărtare de locul de fabricaţie. Primele agenţii, adevăraţi brokeri de spaţiu publicitar, trimiteau prin poştă scrisori publicitare sau ziare de reclamă persoanelor instărite.

În secolul al XVII-lea, activitatea de reclamă a cunoscut în Marea Britanie o creştere semnficativă datorită apariţiei celebrelor cafenele londoneze. Localurile erau frecventate de persoane din lumea bună şi reprezentau spaţii ideale de „sampling” şi „marketing direct”. Tot în acea perioadă apar şi primele agenţii de publicitate. În 1800 se înfiinţează agenţia White’s, care urma să se ocupe de reclama pentru loteria guvernamentală britanică. Reynell and Son a fost o altă agenţie, fondată la Londra în 1812, ce vindea spaţii publicitare pe tramvaiele trase de cai.

Privind la ilustraţiile vechi ale tramvaielor cu cai din capitala britanică, vom vedea că ele purtau reclame pentru produse celebre astăzi. Dovadă reală a eficienţiei publicităţii. Primii clienţi de „outdoor media” ai tramvaielor cu cai erau companii precum: Cadbury, Beecham, Lever Brothers (în prezent, Unilever) şi Lipton.

Prin urmare, lumea modernă este dependentă de reclamă. Cu toate acestea, britanicii pretind că dispreţuiesc reclama şi se declară neinfluenţaţi de ea. Totuşi, casele lor sunt pline de produse promovate prin acest mod.

Concluzia unui studiu asupra consumatorilor este că „în general, există un nivel surprinzător de ridicat de neîncredere şi condamnare a reclamei.” Chiar dacă se afirmă că reclamele Tv prezintă o imagine neadevărată a produselor, acestea, totuşi, se cumpără.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că există trei mari categorii de consumatori: moraliştii (41%), persoane care consideră că reclamele influenţează nefast societatea, cei imuni la reclame (46%) şi entuziaştii (9%), care le acordă o importanţă deosebită.

 (articol publicat in revista Banat Business, Timişoara, 2000)

Romulus Stoian

 

LEGIUNEA FRANCEZĂ.MĂRTURISIRILE UNUI COMBATANT

 

Legiunea străină (franceză Légion étrangère) este o unitate a Armatei Franceze, care a fost întemeiată în 1831 printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franţei. Legiunea a fost creată pentru voluntarii străini care după Revoluţia Franceză din iulie 1830 nu mai aveau voie să se înscrie în armata Franţei. Corpul de elita este condus de ofiţeri francezi, armata în care astăzi sunt acceptaţi şi cetăţeni ai Republicii Franceze, ce în prezent formează 24% din numărul total de recruţi. Legiunea are la ora actuală (2009) în jur de 7.700 de soldaţi şi îşi are sediul la Aubagne.

http://www.legion-etrangere.com/

Mărturisire unui Combatant

La prima vedere pare un tip obişnuit. Nici mai mult şi nici mai puţin diferit decât alţii de seama noastră. L-am întâlnit într-un local select din Timişoara, unde se adună în week-end majoritatea tinerilor cu pretenţii, pe care cu ani în urmă îi întâlneam prin cluburile de Jazz sau Blues Crossroads. Are o corpolenţă atletică, e tuns scurt şi e proaspăt bărbierit. E îmbrăcat ca restul lumii, în pulover, blue-jeans şi bocanci. Observ că nu fumează şi nu bea bere sau alte băuturi alcoolice. Consumă doar un pahar de Coca Cola cu gheaţă şi lămâie. Nu e foarte deschis la vorbă dar nici taciturn. Îmi răspunde de fiecare dată la obiect şi aproape că nu zâmbeşte deloc. Preferă să închid reportofonul, nu că ar avea trac sau inhibiţii, ci mai mult pentru a purta o discuţie liberă, ca între prieteni.

Prietenii îi spun Mike. Deşi nu este numele său adevarat, aşa îi voi spune şi eu. Nu are încă 30 de ani, iar prin Timişoara nu a mai fost de mult timp. Să tot fie zece ani. Mike este din Arad, iar de aproape şapte ani este înrolat în cea mai mare şcoala militară din Europa – Legiunea Străină din Franţa. Acum se află într-o scurtă permisie, iar peste câteva zile se va întoarce din nou la viaţa disciplinată de cazarmă. Prima întrebare, firească de altfel, pe care i-am adresat-o a fost cum a ajuns în Legiune.

“Totul a început mai mult ca o joacă. Se întâmpla prin 1993, când aveam vreo 23 de ani. Aflasem de la nişte prieteni cum se poate ajunge în Legiune şi am început, practic, să mă antrenez zi de zi. Important era de a mă menţine într-o formă fizică perfectă, pentru că ştiam că va trebui să trec peste nişte probe destul de grele. Însă nu şi imposibile. Pentru mine, care practicasem mai multe sporturi – am început cu fotbal la UTA, atletism, o tentativă de baschet şi apoi box – condiţia fizică nu reprezenta o problemă. Ceea ce părea mai complicat era proba de teste psihologice. Ştiam că va fi foarte greu. Şi mai ştiam faptul că din şapte candidaţi doar unul va ajunge legionar”.

“Legio Patria Nostra !”

 

 Legiunea Străină este una dintre cele mai cunoscute şi bine plătite armate de mercenari din întreaga lume. Este de fapt o ramură a armatei franceze şi există de 165 de ani, timp în care şi-a format aura de “patrie” a celor care vor să uite de trecut, pentru a începe o nouă viaţă. O carieră de militar de carieră, de soldat perfect al secolului 21. Adesea, tinerii se înrolează în Legiunea Franceză din cauza problemelor personale, condiţiilor politice sau sociale precare din ţara de origine. Nu trebuie generalizat, dar nu au fost puţine cazurile când actualii legionarii au fost înainte “băieţii duri ai cartierelor”, cu caziere şi ani petrecuţi la “pârnaie”. Potrivit unui material informativ parafat de “Legion Etrangere”, în momentul în care ai intrat în branşa Legiunii pe nimeni nu mai interesează ce ai fost înainte de a ajunge în Franţa. “Puteai fi orice, preot, călugăr sau borfaş de drumul mare. O dată admis, pentru tine nu mai exista viaţă privată, familie, sau altceva, există un singur lucru – camaraderia. Codul de onoare este biblia pe care fiecare legionar trebuie să o respecte cu stricteţe, cu preţul vieţii. Dictonul “Legio Patria Nostra !”, tradus înseamnă “Legiunea este patria noastră !”.

“Fiecare legionar este fratele tău de arme, nu contează naţionalitatea, rasa sau religia. Misiunea este sacră, execut-o cu preţul vieţii. În luptă, acţionează fără pasiune şi ură, respectă-ţi învinsul, nu-ţi abandona niciodată nici morţii şi nici răniţii tăi şi nici armele tale, sunt câteva din prevederile Codului Onoarei al legionarului.

Din cele spuse de Mike, candidatii ce doresc să se înroleze în Legiunea Străină sunt trimişi mai întâi la Aubagne, locul unde sunt “purecaţi” în faţa unui crunt interogatoriu. Ceea ce se încearcă de fapt este depistarea potenţialilor spioni, ce ar dori să se infiltreze printre camarazi. În paralel cu aceste interogatorii, candidatul mai este supus unor probe de rezistenţă interminabile, al căror scop este testarea capacităţilor motrice ale fiecăruia. În urma acestora, mai mult de 50% dintre aspiranţi cad testul sau renunţă singuri. Candidaţii trebuie să fie obligatoriu sănătoşi tun şi să aibă vârsta între 17 şi 40 de ani, iar cei care nu au împlinit încă 18 ani au nevoie de consimţământul părinţilor. Întrucât ambasadele Franţei nu sunt abilitate pentru această recrutare, tinerii se vor prezenta în vederea selecţiei doar într-un singur loc, la Comandamentul Legiunii Străine de la Aubagne. În cazul în care sunt admişi, candidaţii vor semna un contract iniţial pe o perioadă de cinci ani. În acest timp, legionarul trebuie să se declare necăsătorit şi să stea la dispoziţia Franţei, pentru a o servi în orice misiune este trimis.  După primii trei ani din contractul său iniţial de cinci ani, legionarul poate fi rezident permanent în Franţa, iar abia după trei ani şi jumătate este îndreptăţit să solicite cetăţenia franceză.

Misiune în Bosnia-Herzegovina

 

În prezent, Legiunea Străina numără în jur de şapte mii de mercenari ce sunt staţionaţi în diferite baze din Europa, Africa, America, sau in insulele din Pacific şi Oceanul Indian.

Conform informaţiilor puse la dispoziţie de către interlocutorul nostru, am încercat realizarea unui portret robot al militarului din Legiunea Străină. Legionarul ideal este practic acea persoană care se înrolează pentru a uita complet de propriul trecut. El refuză mediocritarea, deşi mulţi atunci când păşesc pentru prima oară pe poarta Legion Etrangere nu ştiu o boabă de franceză. Iubeşte aventura, este curajos şi demn, generos în modul în care “dăruieşte” şi “se dăruieşte acţiunii”.

Una dintre cele mai dificile misiuni de luptă la care Mike a luat parte, alături de încă zece români, a fost Războiul din Bosnia-Herzegovina. “Se întâmpla în 1995, când eram doar de doi ani şi jumătate în Legiune. Atunci, alături de alţi militari proveniţi din toate colţurile României, printre care un timişorean, am fost inclus în Batalionul de Reacţie rapidă. Scopul era sprijinirea “Căştilor albastre” ale FOPRONU, misiune la care au luat parte un regiment de blindate uşoare şi paraşutişti. A fost o reuşită deplină. În cadrul primului contract am efectuat stagii de pregătire intense în Djiboutti, Mayotte şi Guyana Franceză. Acolo am învăţat toţi ce înseamnă munca în echipă şi disciplina. Am învăţat să supravieţuim în cele mai groaznice momente. O armată inteligentă are toate şansele de a învinge.”

Întrebat dacă după expirarea celui de-al doilea contract se va reîntoarce acasă, pentru a se căsători şi a duce o viaţă normală, Mike a ezitat să-mi răspundă. “Probabil că voi continua, fiindcă acolo, undeva în Franţa, Legiunea este familia mea”.

(articol publicat în săptămânalul timişorean Focus Vest in 1999) 

Romulus L. STOIAN

Yes, I am buying Toyota!

The Toyota scandal. It looks like American crappy protectionism. The brand who surpassed every American car maker years on the row is now knocked-out by intrigues. Who’s behind this? Is this the fair voice of a desperate “buy American” campaign, or is a fuckin’ BIAS?
I do not give a shit, I will continue to buy Toyota! Would you?

Chicago to host the first Romanian International Tourism & Trade Show

 

The very first International Tourism and Trade Show of Romania (ARTTS) will be held at Chicago’s Navy Pier, between April 22-23. The event is a motivation show that will introduce a brand new facette of network interaction between Romania and the United States. According to Teodora Fulea, ARTTS’s Project Manager, the goal is to bring the best of Romania to the United States, and the investment opportunities for a pioneer economy where ideas and innovations have big potential.

Well established business entrepreneurs are the foundation of this first edition, which will assure every sponsor – from both Romania and the U.S.  – a great exposure to the creation of business connections. ARTTS will create the opportunity to meet the most influential business affiliates from economic, politic and fashion business industries.

ARTTS has a main goal to create a new face of travel, business and fashion, focusing on unique projects which have the potential to elevate Romania to a new level of recognition in the North American market.
From Tourism to Fashion, and from Business to Stock Market, the upcoming Romanian Tourism Convention in Chicago will try to reach the business interest at all levels in order to establish great opportunities and further interactions between Romania and the United States.

More info at: http://www.arttschicago.com/en/

Turismul Romanesc va fi promovat in premiera mondiala la Chicago !

 

În perioada 22-23 aprilie 2010 la Navy Pier în Chicago va avea loc Târgul Expoziţional de Comerţ şi Turism Americano-Român (ARTTS: “American Romanian Tourism and Trade Show”).
Târgul se doreşte a fi o nouă extindere a oportunităţilor de afaceri, de facilitare a legăturilor economice şi comerciale dintre companiile ame…ricane şi româneşti.
Obiectivul târgului este de a aduce cele mai bune oferte de afaceri din România în Statele Unite, prin creşterea oportunităţilor în domeniul turismului, economiei sau a modei, realizând astfel noi relaţii de afaceri.
Fondatorii acestui show sunt oameni de afaceri cu vechime şi tradiţie în domeniu, care doresc să asigure sponsorilor si companiilor, atât din România cât şi din America, o largă expunere în formarea unor noi relaţii de afaceri.
Aspiraţia lor este de a crea o nouă imagine a ceea ce înseamnă în prezent călătoriile turistice, de afaceri sau modă, prin crearea unor proiecte unice care să propulseze România la un nou nivel de recunoaştere pe piaţa americană.
“Dorinţa noastră este să ne concentrăm atenţia nu doar asupra intereselor sponsorilor, ci şi al fiecărui investitor şi participant în parte, care doreşte să fie parte din acest proiect.” declară coordonatoarea principală a evenimentui doamna Teodora Fulea.
Printre susţinătorii acestui proiect se numară atât autorităţile statului român, prin reprezentanţii Consulatului General al României la Chicago, cât şi autorităţile statului Illinois.
Consul economic la Chicago, domnul Gabriel Dutu, şi-a exprimat aprecierea şi entuziasmul pentru iniţiativa de a organiza pentru prima dată un astfel de show în comunitatea româno-americană. Acesta consideră evenimentul foarte benefic, fiind încântat să sprijine această iniţiativă menită să promoveze imaginea României în perspectiva revitalizării relaţiilor economice şi comerciale bilateral, mai ales că proiectul este în parteneriat cu nou înfiinţata Cameră Română de Comerţ şi Industrie din zona Chicago.
Totodată guvernatorul statului Illinois, Pat Quinn a afirmat în scrisoarea trimisă organizatorilor că: “În aceste vremuri mai tulburi din punct de vedere economic , este foarte important să continuăm să dezvoltăm relaţii mutuale cu parteneri noştrii internaţionali, şi îmi exprim aprecierea faţă de faptul că organizatorii acestui eveniment vor continua vitalizarea relaţiilor economice dintre Romania şi statul Illinois.”

Companiile româneşti sau americane care doresc să participle şi să beneficieze de această oportunitatea de a se întâlni cu cele mai influente afaceri din domeniul economiei, modei, turismului şi industriei din Statele Unite, sunt invitate să viziteze situl www.arttschicago.com sau pentru mai multe detalii privind costurile şi condiţiile de participare prin email: pmarian@arttschicago.com

the coke bottle contour theory

The equally famous Coca-Cola bottle, called the “contour bottle” was created in 1915 by bottle designer Earl R. Dean. In 1915, the Coca-Cola Company launched a competition among its bottle suppliers to create a new bottle for the beverage that would distinguish it from other beverage bottles, “a bottle which a person could recognize even if they felt it in the dark, and so shaped that, even if broken, a person could tell at a glance what it was.

Courtesy of Coca Cola Museum Atlanta. Photos taken by Romulus Stoian (2008)

Chapman J. Root, president of the Root Glass Company, turned the project over to members of his supervisory staff, including company auditor T. Clyde Edwards, plant super intendent Alexander Samuelsson, and Earl R. Dean, bottle designer and supervisor of the bottle molding room. Root and his subordinates decided to base the bottle’s design on one of the soda’s two ingredients, the coca leaf or the kola nut, but were unaware of what either ingredient looked like.

 Dean and Edwards went to the Emeline Fairbanks Memorial Library and were unable to find any information about coca or kola. Instead, Dean was inspired by a picture of the gourd-shaped cocoa pod in the Encyclopedia Britannica. Dean made a rough sketch of the pod and returned back to the plant to show Mr. Root. He explained to Root how he could transform the shape of the pod into a bottle. Chapman Root gave Dean his approval.

Faced with the upcoming scheduled maintenance of the mold-making machinery, over the next 24 hours Dean sketched out a concept drawing which was approved by Root the next morning. Dean then proceeded to create a bottle mold and produced a small number of bottles before the glass-molding machinery was turned off.

Chapman Root approved the prototype bottle and a design patent was issued on the bottle in November, 1915. The prototype never made it to production since its middle diameter was larger than its base, making it unstable on conveyor belts. Dean resolved this issue by decreasing the bottle’s middle diameter. During the 1916 bottler’s convention, Dean’s contour bottle was chosen over other entries and was on the market the same year. By 1920, the contour bottle became the standard for the Coca-Cola Company. Today, the contour Coca-Cola bottle is one of the most recognized packages on the planet…”even in the dark!”.

welcome to my blog

 

Hi world. Welcome to my blog. I am a young professional, self proclaimed exponent of a Generation X, warmed-up in the sweet and sour mist of a non civilized ex-communist country. I was born in Romania and grew up waiting for a change. Change that finally came out to life, but rotting-out and confusing a generation of unprepared people. Penchant for foreign cultures, traditions, and customs, I have had the chance to a have a look and feel of the realm of few western countries before making the big step of emigrating to the US.
I consider, I made the most important step of my life and I do not regret it.
I have the pleasure to say that I love what I do for living. Media & Advertising. Coming from a Journalism background, I find this universe vibrant, passional, creative…addictive.
My credo is believe in yourself and I trully consider that hapiness is the center point of success